DESPRE MINE

Pseudonimul esoteric al meu este REBECCA. Acest personaj biblic m-a inspirat de-a lungul timpului, am invatat din greselile ei si ale sotului sau Isaac, m-a invatat sa nu-mi incalc principiile si ce inseamna continuitatea vietii de dupa moarte. Motivul pentru care mi-am ales acest "NUME"nu e unul singur, ci o gramada, incat daca le-asi insira asi scrie pagini intregi. Dar, sa trecem peste acest aspect si sa va mai spun cate ceva despre mine: am 28 de ani, sunt nascuta in zodia pesti, sunt din Bucuresti si am terminat facultatea de stiinte juridice. Destinul a facut sa am o profesie care are un numitor comun cu ceea ce am absolvit. Am zis "destinul", pentru ca eu cred tare mult in el si, consider, ca a prezice omului anumite capitole ale vietii lui, care se vor incheia bine sau mai putin bine, e un mare har. Mie, personal, pentru ca acest har sa-l dobandesc, nu mi-a trebuit cursuri de specialitate sau studii superioare in acest sens.

Harul acesta eu cred ca mi se transmite din doua locuri diferite de fapt. Odata de la bunica mea din partea tatalui, care, si dansa la randul ei, l-a mostenit de la bunica ei din partea tatalui, pe care o chema "Frusina". Aceasta femeie avea o putere iesita din comun, putere pe care a capatat-o, in urma unei "lupte cu ielele". Asa imi place mie sa numesc "legenda transmiterii gratiei divine" .

POVESTEA SUNA CAM ASA: La varsta de 6 ani, a plecat la camp sa duca mancare la tatal sau si a fost strigata de cineva -spunea ea niste zane foarte frumoase - care au plimbat-o toata seara pana a doua zi dimineata. S-a trezit muta si nu a vorbit timp de un an. Iar cand si-a recapatat vorbirea, primul lucru pe care l-a facut -imi povestea bunica mea la gura sobei � a inceput sa spuna "ca o anume servitoare Istila a furat bijuteriile din casa boierului unde lucra si le-a ascuns in hornul casei". Muti de uimire, parintii ei au povestit mai departe ce spune fiica lor, iar zvonul a a ajuns si la urechile sotiei boierului care a verificat cele spuse si, intr-adevar, le-a gasit. De atunci, venea la ea lume luminata din toate colturile tarii, oameni cu mari probleme pe care i-a ajutat. Mai tarziu, a ajuns sa intre in transa si sa vorbeasca cu mortii. Mai mult, imi spunea bunica ca a scapat-o pe ea de moarte, adica, "a luat ani de la ea si i-a pus la bunica mea care era la un pas de moarte". Nu am inteles niciodata cum a facut acest lucru, dar odata cu trecerea timpului, incep sa realizez ca nu a a avut acea mare putere de prima data, ci a devenit puternica in timp. Cand a murit, a insistat foarte mult ca bunica mea sa-i ia tot harul si puterea, insa aceasta nu a dorit acest lucru -era tare mica si se juca cu papausa cand bunica ei a decedat - ci "a furat doar secretul de a citi in carti de ghicit". Atunci, Frusina a lasat cu limba de moarte ca toata puterea ei sa o ia pana in al noua generatie "o persoana de sex feminin, din sangele ei".

Eu, REBECA am luat acest har. Mi-am dat seama de acest lucru, in 2005, in anul in care bunica mea a murit. Pana ca aceasta sa se stinga, cunosteam cartile de tarot de mica, cam de la varsta de 7 ani, mai facusem previziuni, insa nu eram pasionata de ele.

Dupa ce bunica mea a disparut dupa aceasta lume, mi-am schimbat atitudinea. SI STITI CUM??? Inainte sa moara, mi-a zis ca -dupa ce nu o mai exista - toate cartile ei sa le iau eu si sa le studiez.Eu i-am spus ca nu am de ce sa-i iau cartile de tarot tiganesc pentru ca nu vreau sa dau in ele. Ea mi-a replicat: "Ai sa le iei, ca asa imi doresc eu, si ai sa vezi, ca vei stii sa citesti in ele ca intr-o carte deschisa". Nu i-am dat importanta, dar la moartea ei, acele carti mi-au sarit in ochi, fara ca eu sa ma gandesc la ele. Le-am luat, considerand ca au valoare sentimentala si le-am tinut un an in sertar. Intr-o buna zi a venit o prietena la mine sa-i ghicesc pentru ca avea o mare problema, si, spre surpriza mea, am luat acele carti si am ramas uimita de ceea ce mi se intampla: Ghiceam in ele, ca si cum toata viata mea am facut numai asta. La un an dupa aceea, o alta prietena pe care o consiliam in tarot m-a suparat ca nu dorea sa-mi spuna cum il cheama pe cel de care ea voia sa stie daca este sorta ei sau nu. Aveam nevoie de nume sa-l descant. La un momendat, i-am zis sa intoarca cafeaua ca poate oi vedea ceva mai mult. Si, din nou, surpriza: am inceput sa-i spun cum il cheama, cum arata, cati ani are, precum si despre alte persoane cu care intrase in contact in ultima vreme. A ramas imarmurita, dar eu si mai uimita decat ea! Am realizat ca harul e transmisibil din doua in doua generatii si, cat asi evita sa fac preziceri, ma lovesc de oameni care au nevoie de mine si nu-i pot refuza. Am consiliat pana acum multe persoane, incat asi putea scrie romane despre viata si destinul oamenilor.

A doua chestiune de unde eu presupun ca am dobandit energi si vibratii pozitive, este "moartea clinica de cinci minute". Acest lucru mi s-a intamplat cand aveam 18 ani si a pornit de la un simplu vis.

Se facea ca era tarziu, se apropia de 12.00 noaptea si ar fi trebuit sa ajung acasa, inainte sa bata gongul. Eram cu verisoara mea care s-a oferit sa ma conduca acasa. Imi era teama pentru ca sigurul traseu pe care eu il aveam in vis era sa trec prin fata geamului unor asa-zise vrajitoare (niste babute de vreo 70 de ani), care locuiau la parterul unui bloc. In momentul in care am trecut prin dreptul lor, am auzit cum bate gongul de 12 noaptea, si am cazut in fata geamului lor. Din acel moment, m-am vazut pe mine sub forma de abur cum ies din corp si plutesc. Eram atat de usoara, mai usoara ca un fir de praf. Eram speriata si plangeam si strigam la vara mea sa ma apuce de picioare sa ma traga in jos. Aceasta nu ma auzea, si, la randul ei, plangea pe mine, pe corpul meu, strigand in gura mare: Ajutor! A murit. Am ajuns plutitnd la o inaltime cat a unui zgarie-nori, si deodata am vazut cum cerul se desparte in doua, o lumina puternica de iti lua ochii si un tunel negru ce strabatea acea lumina, un tunel ca un vartej. Din ce ma inaltam spre cer, din ce ma atragea ceva pe acel tunel ca un magnet. Auzeam strigate, plansete de copii. Eram speriata si nu stiam ce sa fac. Cand sa intru pe tunel, mi-am facut cruce cu limba in gura, pentru ca altfel nu puteam, parca eram blocata. In acel moment, am cazut inapoi in corpul meu. Am deschis ochii si am vazut de fapt ca salteaua de pe pat tremura de parca era un cutremur, de parca asi fi sarit de pe dulap in pat, iar mama era trista, imi lua pulsul, mirata de fapt si ea de cum se misca patul. Initial, am crezut ca e cutremur, dar explicatia data de preoti a fost alta. Se pare spun ei ca mi-a stat inima cateva minute -desi mie mi s-a parut ca visul meu dura de o vesnicie - ca m-am intors inapoi sa-mi infrang teama de lucrurile nedumnezeiesti de pe pamant si ca am o noua misiune: aceea de a face bine oamenilor prin faptul ca pot sa le arat cum sa intampine sau sa evite lucrurile rele din viata lor, lucruri care nu sunt de la destin, nu sunt lasate de la d-zeu, ci sunt schimbate de ei sau de alti oameni care apeleaza la lucruri necurate .

Nu vreau alceva decat sa ajut oamenii, iar ceea ce fac eu este doar din placere, ci nu motivata sau stimulata de bani. Partea pecuniara a serviciilor oferite de mine e mai putin importanta pentru mine, insa tin sa va spun ca banii reprezinta o taxa de protectie spirituala.

M-am intors din lumea sufletelor ratacite, sufletelor care nu-si gasesc locul pe taramul celalalt deoarece au parasit lumea acesta nu din voia Domnului, adica asa le-a fost harazit, ci din voia oamenilor rai, care apeland la fel si fel de puteri mefistofelice, sau fiind invadati de aceste puteri, schimba destinul semenilor lor, ceea ce-l supara tare pe D-zeu.